Pagini

luni, 2 iulie 2012

Trendul deflaționist

Definesc inflația ca fiind fenomenul economic prin care masa monetară aflată în posesia populației crește într-un ritm mai susținut decît productivitatea. Altfel spus, valoarea adăugată creată în economie este mai mică decît sporul masei monetare. Avînd în vedere spațiul destul de îngust definit de lege în care se poate mișca banca națională, orice surplus de masă monetară în circulație își are sursa în mecanismul de funcționare al rezervei fracționare. Creditul poate spori masa monetară, dar numai pentru un timp. Acest timp se termină în momentul în care nu mai există doritori solvabili de a consuma în prezent resurse financiare viitoare. Și aici apare cel mai important aspect: creditul pentru consum, comparativ cu cel pentru investiții, sporește masa monetară fără însă a spori productivitatea.
Dintr-un anumit punct de vedere, banii pot fi considerați o marfă și ca orice marfă, cînd cererea crește, crește și prețul (dobînda). Deci în condiții de inflație prețurile cresc deoarece cantitatea de bani disponibilă în economie crește, concomitent cu menținerea relativă a cantității de bunuri/servicii.
Trendul se schimbă în momentul în care 'viitorul' din care banii au fost 'translatați' în vederea acordării de credite, devine prezent. Boom-ul artificial și temporar creat de creditul pentru consum dispare, iar masa monetară aflată în economie se contractă. Tranzitul este realtiv destul de lent (de ordinul anilor). Prima apare dezinflația. O dată cu începerea scăderii cantității de bani din economie, vînzările se reduc și apare o presiune pe costuri, inclusiv pe salarii. Politicul încasează mai puțin din taxe și își crește gradul de îndatorare. Dar continuarea scăderii cantității de bani va împinge economia către deflație.
Părerea mea este că ne aflăm destul de aproape de terminarea dezinflației și începerea deflației.
Presiunea pe costuri crește, lovind în primul rînd produsele cu o valoarea adăugată ridicată. Cu alte cuvinte, calitatea produselor de la raft scade. Cîștigători pe termen lung vor ieși numai acei antreprenori care vor reuși să mențină un anumit nivel calitativ la prețul actual al pieței. Calitatea produsului ar trebui să fie ultima tăiată de pe lista reducerilor de costuri. Vor reuși să vîndă numai aceia care reușesc să-și reducă costurile suficient de mult astfel încît produsele lor să rămînă vandabile în condițiile unei rarități în creștere a banilor. Deci cu aceeași cantitate de bani se poate cumpăra o cantitate mai mare de produse.
Veștile negative și incertitudinea locului de muncă îi fac pe mulți să-și amîne consumul. Acesta este un al doilea factor de presiune pe costuri și va accelera procesul deflaționist prin creșterea economisirii.
După cum se observă, astăzi reușește să vîndă doar acela care are un preț competitiv. Companiile care au în bilanț datorii mari care se tot rostogolesc, sau care urmează să ajungă la scadență vor fi cele mai afectate.
Ultima armă a băncii centrale împotriva deflației - pentru că știm cu toții că deflația este o sperietoare care obligă politicul să-și restrîngă cheltuielile - este aceea de a încerca un așa numit import de inflație prin cursul de schimb concomitent cu creșterea masei monetare disponibilă pentru noi credite (acele lichidități care zac în băncile comerciale). Efectele vor fi exact cele contrare așteptărilor: importatorilor li se scumpesc produsele, apoi le scad vînzările, ei reduc calitatea produselor importate, și în final vor renunța la importuri. Acum sîntem în faza în care calitatea dispare de la raft.
Un aspect benefic al deflației este acela al reducerii masive a creditului pentru consum, care nu face altceva decît să creeze bule speculative. Nu consumul stă la baza creșterii economice sustenabile, ci inițiativa privată, inovația. Așa cum am mai scris pe acest blog, inteligența este singura care poate crea valoare adăugată.
În aceste condiții, cu cît politicul va înțelege mai repede conjuntura economică, cu atît perioada de deflație poate fi mai productivă. Și mă refer la reducerea masivă a dimensiunilor staului și a prezenței lui în economie prin scăderea fiscalității.
Lumea globalizată în care trăim a făcut posibilă exstența unui mediu concurențial între state: ai fiscalitate/ birocrație scăzută poți să determini relocarea unor afaceri. Nu ești capabil să te adaptezi, 'exporți' inteligență, îți cresc costurile sociale și îți scad veniturile din taxe (recesiunea se accentuează).
Așadar, trendul deflaționist este încă la început. Restructurarea comercialului abia a început, ceea ce va duce la căderi bursiere consistente și la creșterea volatilități pe piețe. Cash-ul va fi rege în perioada următoare; estimarea mea este ca acest proces va dura 4 - 5 ani (varianta optimistă), cu posibile prelungiri. Dar repet, este doar o estimare.

2 comentarii:

  1. ce s-a intamplat cu varianta hiperinflationista ? chiar a iesit complet din predictii ???

    RăspundețiȘtergere
  2. hiperinflatie doar dupa ce tot creditul va fi monetizat.

    RăspundețiȘtergere